Mărturie
24-01-2026 #01
Luna 11 în timpul CELUI ETERN, luna întâi, ziua 24, 2026. În visele nopții, vedeam niște familii care trăiau foarte confortabil și plăcut lângă mare.
Fascinați de frumusețea și mișcarea apelor, de lumina strălucitoare a soarelui de sus și de cântecul păsărilor, așteptau, ca în fiecare zi, să fie o zi liniștită. Mi s-a indicat să le spun să plece de acolo, dar ei nu se mișcau. Curând, soarele a coborât, intensitatea luminii sale a scăzut, iar păsările au tăcut.
Pământul s-a mișcat puternic, iar marea s-a agitat cu mare forță. M-am uitat la orizont și am văzut că se mișca spre locul în care ne aflam. Am început să alerg printre ei, să-i grăbesc să plece de acolo.
Unii voiau să facă baie, alții să se îmbrace bine, să-și strângă lucrurile și apoi să plece. Pe alții i-am văzut cărând tot ce puteau, iar acea povară le încetinea pașii. Iar cei care se mișcau mai repede se urcau pe acoperișul caselor lor, pentru că, potrivit lor, apa nu îi va ajunge acolo.
Văzând toate aceste greșeli și neputând, oricât am încercat să-i conving, am alergat în altă parte să-i alertez. Unii au alergat fără întârziere, alții au rămas acolo, rămânând în urmă, și se rugau pentru protecție fără să acționeze, ignorând instrucțiunile de a pleca în cea mai mare grabă. După ce am alertat pe toată lumea, am ieșit alergând în urma celor care plecaseră deja.
Alergam, plângeam și strigam către CEL ETERN. Alergam pentru viața mea, plângeam pentru cei care, fiind avertizați, nu au vrut să asculte și fiecare a făcut după propria părere. Astfel strigam pentru cei care au ieșit în grabă în locul sigur.
Am urcat pe un munte înalt și, când am ajuns în vârf și m-am întors să privesc câmpia, am văzut că unii alergau, dar valul uriaș era deja deasupra lor și a căzut. I-a acoperit pe ei și tot ce era pe acea câmpie imensă și nu i-am mai văzut. Panorama s-a schimbat și m-am dus într-un alt loc, puțin mai îndepărtat de mare, dar tot câmpie era.
Acolo îi rugam pe toți să iasă repede, să se pregătească și, mai ales, să-și întoarcă fețele spre Hristos Isus. Era o îndemnare la pocăință, la rugăciune, post și cenușă. În timp ce încă vorbeam, diaconii, bătrânii și alți lideri AZS s-au apropiat de mine și, numindu-mă nebună, i-au încurajat pe ceilalți să rămână, referindu-se în afara contextului la profeții și vremuri nealiniate și spunând că ei erau păzitorii puși de DUMNEZEU.
Și astfel se aclamau, spunând că erau păzitorii turmei. Asigurau turma că nu era momentul să plece, că aceasta ar fi însemnat să se expună la suferințe și probleme inutile. Le-am povestit despre plecarea din Ierusalim în anul șaizeci și șase, înainte de distrugerea din anul șaptezeci.
Le-am istorisit despre pregătirile pe care CEL ETERN i le-a poruncit lui Iosif înainte de foamete. Despre ceea ce a spus DUMNEZEU prin sora noastră Ellen G. White și despre ceea ce spune CEL ETERN acum. Dar toți erau vrăjiți de cuvintele clerului, de erudiția și de supușii lor. Am plecat repede de acolo, văzând că nimeni nu acționa.
Curând, nenorocirea a ajuns și la ei, și nu i-am mai văzut. Am putut vedea că mările, în acord cu pământul, se uneau într-o mare distrugere a muritorilor și toți cei care rămăseseră erau exterminați în mod violent. Atunci m-am trezit speriată.
Am început să mă rog pentru cei care încă nu ies din motivele pe care le au ei, pentru cei care au ieșit deja și pentru care nemulțumirile ajung continuu la cer, pentru că nu se simt mulțumiți de încercările și luptele zilnice, și pentru cei care, într-un loc promițător, poartă haosul în interiorul lor pentru că nu se predau total și complet înaintea CELUI ETERN și transformă locurile promițătoare în câmpuri de luptă între unii și alții. Toate acestea sunt notate și prezentate zilnic înaintea tronului harului. Alții se acomodează atât de mult încât nu își vor termina niciodată pregătirea, ceea ce este, de asemenea, o neplăcere înaintea DUMNEZEULUI ETERN.
Iubiți frați, ideile și planurile credinciosului muritor se interpun ideilor și planurilor pe care CEL ETERN le are pentru copiii Săi în acest moment. Clădiri înalte și spațioase se ridică în munți, ceea ce este o dezonoare pentru CEL care ne-a spus: „Vin curând.” Se adaugă o cameră aici și alta acolo, când toate acestea sunt trecătoare, punând eforturi, timp și bani în ceea ce nu are cu adevărat valoare.
Suntem în adăposturile de refugiu, nu în case permanente. Casa noastră permanentă este în Canaanul ceresc și în Edenul renovat. Dacă, de când ETERNUL DUMNEZEU s-a apropiat de poporul Său în această generație, făcând cunoscute toate aceste lucruri care se întâmplă, dacă poporul ar fi acționat așa cum trebuia, totul ar fi fost acum cu totul diferit.
Nu este timp de pierdut. Cei care încă amână vor plăti prețul ridicat al amânării lor, indiferent de motivul pe care îl cred a fi valabil. Vremuri teribile se apropie cu pași foarte repezi.
Sfârșitul timpului de har al celor care se declară a fi poporul adevărat al DUMNEZEULUI ETERN se apropie. Nu există și nu va exista niciodată o scuză pentru cel care dorește să facă voia DUMNEZEULUI ETERN. Mântuirea este individuală, nu colectivă.
Să dezrădăcinăm în numele lui Isus Hristos cele șapte forme de cădere din viețile noastre și vom vedea că nu va exista nicio scuză pentru a nu putea avansa în „așa spune IEHOVA.” Aceasta este rugăciunea și cererea mea. DOMNUL să ne binecuvânteze!